Blog

Programul Anului Cultural România-Italia 2026 a continuat, astăzi, cu un recital extraordinar la Opera La Scala din Milano

Programul Anului Cultural România-Italia 2026 a continuat, astăzi, cu un recital extraordinar la Opera La Scala din Milano

AISC News.. În data de 3 decembrie 2025, a avut loc un recital de excepție al soliștilor Operei Naționale București, în prestigioasa Sala Ridotto dei Palchi “Arturo Toscanini” a Operei La Scala din Milano. Recitalul muzical, inclus în programul Anului Cultural România–Italia 2026, i-a avut ca protagoniști pe soprana Iulia Isaev, baritonul Alexandru Constantin și pianista Liana Mareș.

Repertoriul a adus în fața publicului o selecție rafinată de lucrări aparținând atât compozitorilor români, cât și italieni, într-o îmbinare armonioasă de stiluri și emoții, care a reflectat legătura culturală profundă dintre cele două țări.

În deschiderea evenimentului, ambasadorul Gabriela Dancău a subliniat tradiția de lungă durată a prezenței artiștilor români pe scena Operei La Scala, evocând figura emblematica a Haricleei Darclée, celebra soprană română care a debutat pe această scenă în decembrie 1890.

Raffaele Cattaneo, secretar de stat al Președinției Regiunii Lombardia, a evidențiat relațiile economice fructuoase dintre România și Italia și a transmis aprecieri pentru integrarea exemplară a comunității românești în Lombardia, pe care a descris-o drept „un factor esențial de dezvoltare pentru regiune”.

Luca Costamagna, președinte al Comisiei pentru Cultură din cadrul Primăriei Milano, a salutat schimbul cultural bogat dintre cele două țări și a subliniat importanța colaborării în domeniul artelor pentru consolidarea legăturilor bilaterale.

Evenimentul a fost organizat de Ambasada României în Italia, în parteneriat cu Consulatul General al României la Milano și Opera Națională București.

Recitalul a fost primit cu entuziasm de publicul numeros, format din reprezentanții autorităților locale, mediului diplomatic și cultural, cât și ai comunității românești din Regiunea Lombardia, confirmând încă o dată forța expresivă a muzicii ca limbaj universal și punte între națiuni.

Mostra di più

Noha Iraqi

Noha Iraqi... Laureata in Lettere... Scrittrice, poetessa, autrice di racconti, creatrice di contenuti e utente che carica contenuti.

Articoli Correlati

Lascia un commento

Il tuo indirizzo email non sarà pubblicato. I campi obbligatori sono contrassegnati *

Pulsante per tornare all'inizio